Psihoterapia cu si pentru copii
Andreea Neagu, Psiholog clinician, Psihoterapeut, Specialist Parenting
Am fost intrebata adesea de ce imi place sa lucrez cu copii si adolescenti. De multe ori am oferit un raspuns in functie de persoana si de contextul in care ma aflam. Acum, alegand sa am un moment de introspectie pentru a-mi oferi cu adevarat un raspuns, inteleg ca la baza motivatiei mele stau aspecte personale, dar mai ales aspecte profesionale.
Aspectele personale sunt usor de intuit: lucrul cu copiii imi permite manifestarea unor comportamente copilaresti, imi faciliteaza explorarea lumii lor prin intermediul a cat mai putine cuvinte si a cat mai multa joaca, imi ofera sansa sa imi duc creativitatea si autenticitatea la un nivel mult ridicat decat in interactiunile cu adultii (cu copii nu pot fi altcineva decat EU, pentru ca ei au inca aceasta abilitate innascuta de a simti persoana de langa ei; pe masura ce crestem, aceasta abilitate se diminueaza, este acoperita de mecanisme de aparare). Si cred ca cel mai important aspect este acela ca INVAT din fiecare interactiune cu ei. De aici pot trece catre aspectele profesionale ale motivatiei mele.
Aceste aspecte profesionale au la baza in primul rand respectarea eticii in lucrul psihoterapeutic. Lumea si modul de a fi ale unui copil le vad ca fiind mult mai fragile decat ale unui adult si pot cadea in capcana greselii mai usor. De aceea, in lucrul meu cu copii imi exersez permanent abilitatea de a-l respecta pe copil, ca om cu individualitate proprie, cu nevoi si dorinte si ganduri si emotii specifice varstei la care se afla. Apoi sunt atenta la sistemul familial al copilului, la ce se intampla in cadrul acestuia si la cum se integreaza individualitatea lui in acest sistem. Respectand aceste principii aduc etica in lucrul meu cu copiii.
Un alt aspect profesional pe care il consider esential in a face psihoterapie cu copii este legat de formarea mea ca psihoterapeut pentru copii. Cred cu tarie cu nu orice psiholog sau psihoterapeut poate lucra cu copii, tocmai de aceea este nevoie de o formare specifica, cu modalitati de interventie si lucru specifice pentru copii. Am ales sa fac mai multe formari de acest fel si voi mai face pe parcursul practicii mele clinice, pentru ca in felul acesta lucrez etic si profesional.
Tocmai din aceasta perspectiva aduc aici un contra-argument ideii conform careia „Este mult mai usor sa faci psihoterapie cu copii decat cu adulti”. Spun ca nu este asa pentru ca acest tip de psihoterapie necesita o maniera specifica de lucru, pentru care se fac formari profesionale specializate (deci investitie de energie, bani, timp si motivatie implicita); pentru a lucra cu un copil este nevoie intotdeauna sa incepi prin a aborda adultii din viata copilului si de a con-lucra cu acestia, deci niciodata nu lucrez doar cu copilul.
Acestea sunt cateva din aspectele lucrului meu psihoterapeutic cu copii.
In cazul lucrului cu adolescentii, motivatia mea se schimba pe alocuri. Insa acesta este subiectul unui alt articol, pe care il voi scrie in curand.
