Terapie de cuplu

Acceptarea – Calea “out of hell”

Camelia Stefan, Life Coach NLP, Facilitator transformare umana

ACCEPTAREA ESTE O ATITUDINE SAU UN PROCES?

Acceptarea ne este oferita adesea ca solutie atunci cand situatia este neplacuta si de neschimbat, sau cand schimbarea ar fi posibila insa cu riscuri sau costuri foarte mari. In mod normal acceptarea se refera la o persoana care trece printr-o situatie, are o experienta neplacuta, dureroasa sau iesita din zona sa de confort, fara sa protesteze, care prin acceptare iese din situatie fara a incerca sa o schimbe. In mod similar ne putem gandi la modul in care acceptam o experienta a bucuriei sau a libertatii personale. Situatia sau conditia poate fi un eveniment extern sau poate fi un eveniment intern (un gand, o emotie, sau o amintire).

“ACCEPTAREA ” IN TRADITIILE SPIRITUALE

Notiunea de acceptare este foarte des folosita in traditii spirituale si practici meditative. Invataturile budiste se bazeaza in mod special pe acest concept al acceptarii “toata viata este o suferinta”invita oamenii sa accepte suferinta ca parte naturala a vietii. Budismul ne invata sa acceptam atat ceea ce este foarte fierbinte cat si ceea ce este foarte rece. Aceasta invatatura ne invata calea simpla a acceptarii, insa aceasta, sa recunoastem ca nu este usor de aplicat atunci cand intr-o anumita situatie “suntem in flacari”; cu toate acestea acceptarea nu este ceva imposibil de atins dupa ceva efort si practica meditativa.

Prin atitudinea interioara de a nu rezista niciunei situatii oricat de neplacute ar fi, invatam ca fricile nu sunt reale si adevarata noastra identitate, esenta noastra nu poate fi atinsa sau distrusa de nicio situatie, oricat ar fi ea de dureroasa.

Exista un “spatiu” o dimensiune interioara unde suferinta nu poate patrunde. Practica consta in a ne descoperi si a ramane centrati in acest spatiu de liniste profunda. Calatoria noastra interioara in realizarea acestui spatiu al esentei, devine un act de credinta profunda in Sinele nostru adevarat. Este actul de a ramane nemiscati in mijocul furtunii indiferent de ce se intampla in jurul nostru. Potrivit budismului, tot ce avem nevoie este disponibilitatea sa acceptam atat ce este fierbinte cat si ce este rece ca gheata, cu increderea ca nimic din ceea ce exista nu este din afara Creatiei. Un anumit tip de transformare poate avea loc prin acceptare, care conduce la transcendenta suferintei, a conditiei umane. Acest moment poate necesita foarte multa practica sau un simplu moment de gratie ca sa aiba loc. Scopul multor practici contemplative este de a face aceasta stare permanenta si omniprezenta in realitatea noastra.

TREPTE CATRE ACCEPTARE

In cartea “Cele 7 stagii ale ciclului de suferinta” unde suferinta este o reactie la orice fel de pierdere, acceptarea este ultimul stagiu. Cele 7 stagii ale procesului sunt: socul, negarea realitatii, negocierea, depresia, testarea, acceptarea.

CE ESTE REALITATEA CURENTA A LUI ROBERT FRITZ?

Unul din cele mai cunoscute modele ale procesului de acceptare este descris de Robert Fritz care introduce ideea de realitate curenta. El foloseste aceasta idee ca fiind de baza in procesul de manifestare a obiectivelor. Este experienta in derulare a unei persoane asa cum o constientizeaza acesta, moment cu moment.

“Realitatea este prietena ta, deci accept-o asa cum este”

FORMELE ACCEPTARII

Acceptarea superficiala

Cel mai superficial nivel al acceptarii este descris in engleza prin cuvantul “whatever” care la nivel comportamental cineva poate decide sa nu faca nicio actiune si sa fie in acelasi timp departe de acceptarea circumstantelor. Atitudinea denota o inabilitate de a recunoaste propriile nevoi si dorinte, sau poate fi cel mai sigur mod de a trai in circumstante care sunt dureroase. Este posibil sa acceptam o situatie la nivel intelectual si in schimb la nivel emotional sa mai existe atasament fata de durerea respectiva. Rezultatul este un conflict interior care conduce la comportament nefunctional pentru ca vor mai fi reactii ( emotia se scurge).

De exemplu: sunt oameni care spun ca au acceptat ca nu pot avea ceea ce isi doresc. In termeni de analiza tranzactionala, adultul poate accepta acest lucru, insa copilul interior cu siguranta nu. Un adult constient de copilul interior poate afirma “accept ca in acest moment nu pot avea ce imi doresc, insa eu mereu gasesc o cale”.

Acceptarea profunda

La un nivel profund acceptarea este cognitiva, emotionala si comportamentala, este acceptarea realitatii curente ca fiind “asa cum este”. In timp ce nu iti place o situatie, o accepti asa cum este si raspunsul emotional este minim. De exemplu daca un orthodox se casatoreste cu o femeie de religie catolica accepta ca nu se vor converti niciunul si inceteaza sa mai spere acest lucru. Acceptarea profunda are loc la nivel fundamental, la nivel de celula, la nivel spiritual. In acest caz acceptarea nu este un comportament, nu este o intelegere intelectuala, si nu este o emotie. Este o stare a mintii – corpului- spiritului care stie. In orice moment aceasta acceptare profunda poate parea ca o ai sau ca nu o ai. Cateodata apare rapid fara sa fi avertizat, fara sa o ceri. Alteori apare ca un fel de soc “oh, acum stiu, e atat de clar” moment care ridica valul confuziei si al negarii, al deceptiei. Este o claritate care este recunoscuta si fiecare celula “stie”. Aceasta este reactia care are loc ca urmare a acceptarii profunde. Emotia care o insoteste initial trece, in timp ce acceptarea ramane. Este deasemenea posibil sa observam diferenta in timp ce acceptarea ajunge la nivel profund. Atunci spunem “am crezut ca stiu, dar acum chiar ca se intampla sa accept”. Acest proces de aprofundare se poate repeta de mai multe ori chiar daca este rapid sau in timp, odata cu acceptarea profunda se integreaza lucrurile si acestea nu vor mai fi niciodata la fel.

Acceptarea Radicala

Termenul este folosit de Dr. Linehan Marha in terapia dialectica comportamentala. Dr. Linehan combina tehnici de comportament cognitiv cu elemente de practica spirituala de tip Mindfulness in vederea armonizarii interioare. Aceasta extrage invataturi din budism si subliniaza pozitia meta a durerii. Este durerea despre durere. In manualul sau “ Abilitati dialectice” subliniaza: Eliberarea de suferinta necesita acceptarea profunda a ceea ce este
Lasa-te complet in flowul existentei.
Inceteaza sa te mai lupti cu realitatea.
Acceptarea este Calea “out of hell”
Durerea ne creaza suferinta doar cand refuzam sa acceptam durererea.
A decide sa tolerezi momentul este acceptare.
A accepta ceva nu este identic cu a judeca situatia ca fiind “buna”.


Acceptarea radicala inseamna acceptarea completa si totala. Este acceptarea profunda care isi are izvorul in Suflet. Cand accepti ceva radical, nu te mai lupti. Din aceasta perspectiva, catre acceptarea radicala sunt 3 stagii: Prima este sa intelegi profund si de aici sa accepti ca realitatea este ceea ce este. A doua parte este sa accepti ca durerea pe care ti-o creaza un eveniment are o cauza. A treia parte este sa accepti ca viata merita sa fie traita chiar cu situatii neplacute

Problema e ca a-ti spune ce este acceptarea si cum sa faci sa o aprofundezi sunt doua lucruri diferite. Acceptarea radicala nu poate fi explicata pentru ca este ceva ce are loc in interiorul tau. Insa sunt convinsa ca fiecare am experimentat asta macar o data in viata complet si total. Acceptare radicala sau profunda? Acceptare radicala este aproape de termenul de acceptare profunda. Explorand diferentele ajungem sa ne cunoastem mai mult propria perspectiva. Dr. Linham ne spune ca acceptarea este calea “out of hell”. Noi ne putem gandi “poate ca da, poate ca nu”. Suntem deschisi spre strategii de iesire. A doua parte, “fiecare durere produsa de un eveniment are o cauza” este o credinta care nu este un element obligatoriu pentru ca: Afirmatia presupune ca vor fi evenimente si situatii care ne vor produce durere, deci cat timp continua evenimentul continua si durerea. Cautarea unei cauze a durerii poate fi o evitare a realitatii ongoing ( care are loc curent). Daca nu gasim cauza ajungem sa ne spunem “sunt un ratat”, “sunt blocat in durere” sau “bietul de mine”.

MODURI DE A NU ACCEPTA REALITATEA

Cum reusim sa facem asta mai ales cand nu este in beneficiul nostru? Aparent putem sa rezistam, sa avem indoieli, sa refuzam sa credem ca este reala, sa luptam cu ea, sa o sfidam. Paul Watzlawick si colegii sai au observat ca incercand sa aplicam o solutie unei probleme putem sa exacerbam problema, sa o perpetuam sau sa cream una noua. Similar, a nu accepta este o caracteristica care conduce la auto-deceptie, negarea de sine si automagire. Robert Fritz in Calea minimei rezistente explica cum gasim motive prin care evitam sa acceptam realitatea. A nu descrie corect realitatea devine adesea o propaganda. Intarziem la o intalnire si pe drum ne gandim la cea mai plauzibila scuza. Pana cand ajungi, nu doar ca esti gata pregatit sa o spui dar ajungi sa crezi si tu asta. A evita sa descriem corect realitatea este adeseori o strategie de a depasi eventualele consecinte negative ale actiunilor noastre. In plus, societatea actuala pune mare pret pe motive si ratiuni. Majoritatea oamenilor cred ca daca au un motiv bun ca sa nu reuseasca, si astfel par sa evite neplacerile aduse de consecinte. Multi oameni interpreteaza realitatea printr-un val de motive plauzibile care au rolul de a-I distrage atat pe ei cat si pe ceilalti de la adevar. Motivele gasite de fiecare sunt diferite. Unii de exemplu au observat ca atunci cand se imbolnavesc nu se mai pune multa presiune pe ei. Astfel ei au o scuza rezonabila de a nu se ridica la propriile lor asteptari.

REALITATEA IDEALA

Genereaza un conflict care ne limiteaza abilitatea de a ne accepta asa cum suntem. Realitatea prezenta este greu de acceptat pentru ca ne contrazice idealul. Ce e de facut pentru asta? Initiem actiuni care sa ne elimine discrepanta.

Conflictul genereaza preocupari, griji, judecati personale si acesta vizeaza identitatea noastra. In majoritatea cazurilor esti tu care nu te-ai ridicat la nivelul propriilor asteptari. De luat in considerare urmatoarele intrebari:
De ce trebuie sa fii mereu destept?
Ce e rau in a avea o opinie proasta, sau una lipsita de semnificatie?
Ce crezi ca e neregula cu tine asa cum esti?

Daca nu trebuie sa fii intr-un fel anume, nu trebuie sa te comporti intr-un fel anume, si nu trebuie sa iti justifici experienta, atunci nu ai nevoie sa traiesti la un standard prestabilit. Acceptarea in forma ei de baza nu este un compas al moralei. Este acceptarea realitatii tale subiective. Este o forma de incredere pentru ca realitatea ta curenta nu poate fi probata sau ne-probata, poate fi doar comparata cu realitatea subiectiva a altor oameni.

PARADOXUL ACCEPTARII

In calatoria pe drumul acceptarii intalnim paradoxuri aparente, majoritatea sunt inerente. Daca acceptam complet ceea ce este nu mai ridicam un deget sa ne ajutam pe noi si pe altii, si o sa murim de foame. Acceptand lucrurile asa cum sunt fara dorinta de a le schimba, ne deschide, ne pregateste pentru schimbare. Daca doresti sa schimbi ceva, nu accepti ceea ce este. Paradoxul este ”Daca voi accepta nu voi putea sa schimb ce vreau sa schimb.” Nu poti sa schimbi ceva in viata pana nu accepti cat de rau este. Daca nu ai acceptat inca cat de rau este, o sa devina mai rau – pana cand ajungi la capat. Abea atunci vei accepta ca viata ta a ajuns de neschimbat. Cele mai mari atrocitati in istorie au avut loc cand oamenii si au acceptat realitatea asa cum este drept adevar. Acceptarea fara feedback devine un pericol potential care se autosustine. O persoana care experimenteaza acceptarea de suprafata este putin probabil ca va actiona in timp ce o persoana care accepta profund va trece la actiune. De exemplu Dalai Lama a acceptat profund realitatea invaziei Tibetului si actioneaza de ani sa schimbe situatia, insa mereu din principiul iubirii si compasiunii. Acceptarea profunda pare ca scoate tot ce e mai bun dintr-o persoana. Acestia actioneaza chiar daca mai au frici si dubii.

‹  Inapoi la articole